Prologul – care este un joc de sine stătător și servește drept teaser la versiunea completă a jocului ”I Am Jesus Christ” a fost lansat pe data de 1 decembrie. Versiunea completă ar urma să fie publicată în al doilea trimestru al anului viitor.
Jucătorii vor putea să facă minuni și să îndeplinească misiuni, inclusiv o luptă cu Satana în deșert și participarea la Cina cea de Taină.
Pe parcurs, jucătorii descoperă povestea lui Isus din perspectiva lui și vor putea să-i vindece pe cei bolnavi, să-i ajute pe cei nevoiași și să interacționeze cu peste 60 de personaje, inclusiv cu ucenicii lui Hristos.
Potrivit dezvoltatorului, "I Am Jesus Christ" este inspirat de Noul Testament și a fost dezvoltat timp de trei ani.