Întâmpinarea Domnului sau Stratenia este cea mai importantă sărbătoare din luna februarie și este celebrată chiar la începutul lunii, pe data de 2 februarie.
Sărbătoarea care pică în anul 2022 într-o zi de miercuri și se dă dezlegare la pește și marchează simbolic momentul închinării Pruncului Sfânt în fața Lui Dumnezeu.
Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie.
Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dedicat) lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.
În Templu sunt întâmpinați dreptul Simeon și prorocita Ana. Potrivit tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraica în greacă.
În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit ca nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).
Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas și în tradiția populară ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.
Mama care a născut vine în biserică și în numele familiei, și aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.
Obiceiuri de Întâmpinarea Domnului
În credința populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului potrivit crestinortodox.ro.
Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor.
Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.
Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.
“Târcolitul viilor”- obicei vechi la Întâmpinarea Domnului
Capul familiei trebuie să meargă la vie în dimineața Întâmpinării Domnului. Acesta trebuie să aibă la el un fel de caltaboș și o sticlă de vin. Va oficia, astfel, un fel de ritual.
După ce va ocoli via de trei ori, va pune în fiecare colț al podgoriei o bucată de caltaboș, după care va tăia o coardă de viță pe care o va unge cu funingine.
El bea apoi din vin. La final va rosti: “ Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari!.
Superstiții de Întâmpinarea Domnului (Stretenie)
Se spune că în data de 2 februarie, dacă iese ursul din bârlog și își vede umbra, se duce repede înapoi în bârlog și mai doarme, este semn ca nu vine primăvara. Dacă nu își vede umbra rămâne afară și este aproape primăvară.
Atunci când bea un bou apă din streașina casei, înseamnă că anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduruoasă și îmbelșugată.
Atunci când în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
În ziua Streteniei, se strâmbă pârtia, ceea ce înseamnă că se va topi zăpada.
Cei care lucrează în ziua de Stretenie se vor îmbolnăvi.
Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna.