Sunt mai precauți, mai atenți și tind să vadă situațiile într-o lumină proastă. Le este, de asemenea, foarte greu să se bucure de momentele unice și se îngrijorează constant de pericolele neprevăzute care ar putea apărea în viitor.
Taur
Ești o persoană care gândește prea mult. Rumegi situațiile și te trezești în situații nedorite din simplul fapt că nu lași lucrurile să decurgă de la sine. Ești mereu îngrijorat/ă, nutrind impresia că ceva rău urmează să se întâmple. Pare că ești cinic/ă pe alocuri, iar asta se observă atunci când nu îți dai voie să te bucuri de micile plăceri ale vieții. Nu îți dai voie să te entuziasmezi atunci când cineva îți propune o ieșire și tinzi să spui că „sigur va lua o turnură greșită” următoarea călătorie pe care o ai în program.
Fecioară
Nu trăiești în prezent, ești mai mereu cu gândul la viitor sau îți amintești nostalgic de ceva din trecut. Îți răsucești singur/ă cuțitul în rană reproiectând greșeala pe care ai făcut-o ieri sau temându-te că poate o vei reface mâine. Dar, aparent, uiți că în noțiunea timpului nu există doar ieri și mâine, ci și azi. Îți este greu să te bucuri de momentul prezent chiar și atunci când este unul frumos, pentru că îți faci griji că nu va dura.
Scorpion
Uneori ai impresia că nu meriți să fii cu adevărat fericit/ă (ceea ce nu este deloc adevărat), iar asta te ține pe loc atunci când ți se dă ocazia să profiți la maximum de orice mică - sau mare - bucurie. Încă din copilărie ți-ai setat mintea să se concentreze mai întâi pe lucrurile care ar putea să meargă prost, în detrimentul celor pozitive. Chiar și atunci când viața e minunată, ai probleme în a te bucura de ea, deoarece ești convins/ă că trăiești „liniștea dinaintea furtunii”, urmând să se întâmple ceva rău pentru „a echilibra” situația.
Capricorn
La fel ca nativii din zodia Taur, și tu ai o urmă de cinism în tine. În loc să fii mulțumit/ă de oamenii frumoși, sinceri și binevoitori din viața ta, îi privești cu suspiciune fără ca măcar să îți fi dat motive să te îndoiești de ei. Mereu îți pui întrebări în ceea ce îi privește, considerând că „sunt prea buni pentru a fi adevărați”. Încerci să controlezi totul din pricina acestei frici de dezamăgire care te urmărește peste tot. Însă, chiar și când dispui de control absolut, tot ai impresia că urmează să ți se întâmple ceva rău. Nu vrei ca fericirea sau succesul tău să depindă de altcineva, ceea ce este de admirat, dar ar trebui să fii conștient/ă de faptul că există persoane care îți merită încrederea și care îți vor binele.