Nu şi-a dorit neapărat să ajungă model, dar a prins repede gustul celebrităţii. Frumoasa blondă surprinsă recent, la mare, la braţul lui Adrian Mutu a urcat pentru prima dată pe un podium la un concurs de miss organizat în scop caritabil, scrie ziarulring.ro.
Chiar dacă participau 20 de concurente, printre care se aflau şi fete mai experimentate în ale modei, Călina a trecut cu brio de cele trei probe ale concursului cucerind juriul nu doar cu aspectul fizic, ci şi cu dezinvoltura ei, căci, vorba aceea, important e să participi şi să te distrezi, nu neapărat să şi câştigi.
Spre surpriza tuturor, mai puţin a juriului, Călina a primit marele premiu al concursului: o excursie şi o şedinţă foto la Paris.