Pentru vizita în India, Ducesa de Cambridge are în bagaj între 12 şi 15 ţinute, semnate şi de designeri indieni. Una dintre ele a fost îmbrăcată de Ducesă pentru un meci de cricket, cu mai mulţi copii nevoiaşi, în timpul căruia a părut naturală şi relaxată. Cuplul regal nu a pierdut deloc timpul şi a interacţionat cu populaţia din Mumbai la doar câteva ore după aterizare.
După cricket, William şi Kate au jucat fotbal cu cei mici şi s-au întâlnit cu organizaţiile nonguvernamentale care îi ajută.
Prima din cele şapte zile ale vizitei a avut şi momente încărcate emoţional. Ducele şi ducesa au depus o jerbă la Taj Mahal Palace Hotel, unde militanţii au ucis 167 de persoane în 2008.
Prin deplasarea în India, Prinţul William şi Kate o iau pe urmele prinţesei Diana, care se simţea foarte apropiată de cea mai mare ţară a Commonwealthului. De altfel, una dintre cele mai faimoase fotografii cu prinţesa a fost făcută la Taj Mahal.
Prezenţa lui William în India survine la puţin timp înainte de cea de-a 90-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a, la 21 aprilie. Această vizită este cea mai lungă deplasare efectuată de William şi Kate de la naşterea fiicei lor, prinţesa Charlotte, în urmă cu aproape un an. Nici ea, nici fratele său, prinţul George, născut în iulie 2013, nu au fost luați în călătoria din India.