Totuşi, nu e deloc imposibil să strângi o haină foarte rapid. În videoul următor putem vedea cât este de simplu să împătureşti un tricou în 2 secunde. Aceeaşi tehnică se aplică şi în cazul bluzelor sau cămăşilor.
Pentru aceasta, aşază tricoul pe pat sau pe masă şi trasează o linie imaginară verticală din regiunea umărului până la poalele tricoului. Această linie va trebui să conţină trei puncte: B în partea de sus, A la mijloc şi C la poale. Cu mâna stângă, prinde tricoul din punctul A, iar cu dreapta – din punctul B. Suprapune apoi punctele B şi C, ducând B-ul peste C. Nu da drumul punctului A din mâna stângă. Scutură uşor tricoul şi pliază-l.
Îţi vine sau nu să crezi, din doar câteva mişcări tricoul este deja pliat şi pregătit pentru a fi pus în dulap sau în bagaj.