O fotografie cu un scaun stomatologic, postată pe un grup de Facebook dedicat "anilor de aur ai seniorilor noștri", a stârnit un val de comentarii și amintiri care arată cât de traumatizați au fost mulți dintre cei care au ajuns la dentist în ultimul deceniu comunist. Pe de altă parte, o serie de comentarii, venite de la persoane mai înaintate în vârstă, denotată faptul că în anii '70 calitatea actului medical era mai bună.
"Acest scaun mi-a terorizat copilăria. Așa am rămas cu o teamă pentru cabinetele de stomatologie," este unul dintre comentarii, iar mai mulți urmăritori ai grupului compară scaunul cu un instrument de tortură.
În perioada comunistă, tratamentul stomatologic era gratuit în cabinetele școlare, însă economiile tot mai severe impuse în anii '80 au dus la scăderea calității serviciilor, pe de-o parte din cauza lipsei unor tratamente de bază, de unde și "tradiția" unor intervenții pe viu, fără anestezice, precum și a degradării aparaturii folosite.