Abigail Shrier a scris o carte și s-a documentat temeinic pentru ea. Volumul ei conține bună parte din experiența personală, dar și o analiză veridică a generației actuale de copii. Ea susține că mai toți părinții din ziua de azi își doresc să-și crească copiii diferit de felul cum au fost crescuți ei.
În ziua de azi, ne dorim să avem copii fericiți. Și, în acest sens, apelăm la experți pentru ajutor și devorăm cărțile de parenting. Nu-i pedepsim niciodată fizic, de fapt nu vrem ca cei mici să cunoască niciodată durerea, eșecul sau cel mai mic disconfort. Facem orice ca să nu-i traumatizăm. La cel mai mic semn că odorurile noastre se simt rău, dăm fuga la psiholog pentru teste, evaluări și eventual tratament.
La școală, se vorbește despre bullying și sănătate mentală, se atrage atenția supra sentimentelor fiecăruia, se cer consilieri și acceptarea individuală. Toți părinții își doresc copii fericiți, însă autoarea menționată mai sus e de părere că părinții din ziua de azi cresc cea mai deprimată, neputincioasă, pesimistă și temătoare generație de copii.
Psihologul Jean Twenge, profesor la Universitatea de Stat din San Diego, e de părere că Generația Z, adică cei născuți între 1995 și 2012, nu mai au ca priorități mersul la întâlniri romantice, obținerea permisului auto sau a unui job ori socializarea.
De asemenea, nu beneficiază de promovări profesionale la fel de mult ca generația dinainte de ei, de mariaj sau maternitate ori paternitate. De fapt, experții atrag atenția că cei din Gen Z nu sunt în stare să facă minimul posibil – să apară zi de zi la serviciu.
Adevărul e că toate intervențiile asupra copiilor noștri au efecte secundare. Protejați în exces, copiilor le e teamă să crească, iar, la maturitate, își sună mama de zeci de ori înainte de-a intra la un interviu pentru un job, de pildă.
Experții au subliniat exista unor tehnici practicate de psihologi în ședințele de terapie cu copiii, care sunt mai mult dăunătoare decât benefice. Astfel, celor mici li se spune constant să-și prioritizeze propriile sentimente, părinților li se cere să elimine haosul din viața unui copil și să-și țină copiii sub strictă supraveghere.
Mai mult, orice simte copilul are un nume acum. Însă etichetele puse întăresc ideea copilului că e ceva în neregulă cu el. Apoi, psihologul mai spune că, indiferent de problema copilului, există tratamente pentru ea. Mai mult, cei mici sunt distanțați de bunicii lor pe motiv că i-au traumatizat pe părinții lor când aceștia erau mici.
Toate aceste tehnici s-au dovedit a avea efecte nedorite asupra copiilor. Se practică în exces și cu urmări dăunătoare pentru stare psihică a celor mici. Ce credeți, e așa sau nu?
Sursă text: Click!pentru femei
