“Project Hero” face parte din proiectele concepute de agenţia rusă Ratobor, condusă de Alexei Ovcharenko, specializată în organizarea de misiuni şi experimente cu tematici istorice. De această dată, pe durata a opt luni, într-o regiune izolată din apropierea unei păduri, Pavel trăieşte de unul singur într-o fermă construită strict cu tehnologiile disponibile în secolul 10 în Rusia, documentate cu ajutorul descoperirilor arheologice şi al cercetărilor etnografice. Potrivit descrierii, ferma se află într-un perimetru îngrădit şi e alcătuită dintr-o casă de locuit, un hambar, o încăpere cu rol de afumătoare, un grup sanitar separat şi o fântâni, scrie totb.ro.
Regulile acestui experiment sunt, la rândul lor, foarte stricte: Pavel nu foloseşte decât unelte autentice, descoperite în Rusia străveche, şi nu consumă decât hrană specifică acelei perioade. Tânărul îşi obţine hrana prin vânătoare şi pescuit, de altfel, singurele ocazii cu care are voie să părăsească ferma, şi prin culesul fructelor şi legumelor pe care le are la dispoziţie. De asemenea, mai poate părăsi zona de locuit doar dacă viaţa îi este pusă în pericol: dacă îşi rupe o mână sau un picior ori dacă i se infectează grav vreo rană. În aceste situaţii de urgenţă, trebuie să emită un semnal sonor, cu ajutorul unui corn. Dacă însă se îmbolnăveşte de gripă ori dacă are vreo entorsă, se trateată după obiceiurile Evului Mediu. Înainte să facă parte din acest proiect, tânărul rus nu a avut nicio altă experienţă similară, pregătindu-se pentru “Project Hero” prin documentare şi exersarea diverselor abilităţi necesare acestui stil de viaţă.
Pavel nu comunică cu oamenii decât o singură zi pe lună, când face schimb de impresii cu o echipă de cercetători, care monitorizează evoluţia experimentului. Totodată, în cadrul proiectului, i s-a permis să-şi documenteze o zi din viaţa la fermă, cu ajutorul unei camere video şi al unui caiet de notiţe, iar materialele au fost publicate pe un blog.