Vânzările Toyota, inclusiv subsidiarele Hino Motors şi Daihatsu Motor, au avansat cu 2,4% anul trecut, la 9,98 milioane de autovehicule, a anunţat, joi, grupul nipon. Producătorul american General Motors (GM) a livrat 9,71 milioane de unităţi, iar Volkswagen (VW) 9,7 milioane.
Toyota şi-a păstrat coroana de lider al pieţei auto şi a reuşit în acelaşi timp să obţină profituri semnificativ mai mari faţă de GM şi VW, însă se confruntă cu o revenire puternică a constructorilor auto americani, care prezintă cele mai bune modele din ultimele decenii, în timp ce rivalul Volkswagen creşte puternic investiţiile în SUA şi China.