La studiu au participat mai mulți degustători de vinuri care au primit câte două pahare cu vin, unul cu vin roșu și altul cu vin alb. Cercetătorii i-au rugat apoi pe participanți să descrie fiecare vin. Astfel, pentru descrierea vinului roșu, experții au folosit următoarele cuvinte: „cuișoare", „mosc" și „fructe roșii zdrobite". În timp ce pentru vinul roșu au folosit cuvinte precum: „citrice", „flori", „lămâi" și „miere".
Însă, niciunul dintre aceștia nu și-a dat seama că ambele pahare conțineau de fapt vin alb. Experții au adăugat într-unul dintre pahare o doză de colorant roșu pentru a testa în ce măsură se lasă oamenii păcăliți de aparențe.
Astfel, studiul demonstrează că oamenii se bazează oamenii pe aparențe mai mult decât pe orice altceva, atunci când vine vorba de percepția asupra lumii.
Aparențele ne pot înșela destul de mult mintea
Un alt studiu realizat de cercetătorii de la CalTech vine să întărească concluzia conform căreia oamenii se lasă păcăliți de aparențe. În cadrul acestui studiu, participanții au primit două pahare cu vin, unul cu eticheta de cinci dolari, iar celălalt cu eticheta de 90 de dolari. Însă, participanților nu li s-a spus că paharele conțineau același vin de 90 de dolari.
Astfel, participanții au descris vinul cu eticheta de cinci dolari ca fiind mai ieftin și inferior celuilalt. În plus, cercetătorii au analizat toți participanții în cadrul studiului cu un aparat MRI. Astfel, au descoperit că, atunci când oamenii gustau din vinul etichetat ca fiind mai scump, cortexul medial prefrontal era mai activ.
Cortexul medial prefrontal este acea zonă din creier are o funcție cognitivă și este considerată esențială în luarea de decizii, planificarea de evenimente și comparația recompenselor.