Turcul în vârstă de 21 de ani s-a enervat atât de tare după o discuţie telefonică în contradictoriu cu iubita lui, încât s-a automutilat.
Mai exact, imediat după ce a încheiat conversaţia, tânărul şi-a dat jos pantalonii şi şi-a tăiat penisul cu un cuţit. Întreg incidentul s-a petrecut într-o piaţă publică, sub privirile îngrozite ale trecătorilor, scrie The Mirror.
Oamenii au chemat o ambulanţă, iar victima a fost transportat de urgenţă la spital. În urma unei intervenţii chirurgicale extrem de complicate, medicii au reuşit să-i salveze organul sexual, însă turcul va rămâne cu sechele pe viaţă.
Bărbatul a refuzat să ofere vreo explicaţie pe marginea faptei sale extreme.