Medicii pediatri nu recomandă ca serveţelele umede pentru bebeluşi să aibă în compoziție următoarele substanțe: alcool, parabeni, ftalați, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranți, alergeni, sapun, parfum.
În perioada 21 aprilie – 30 aprilie 2015 au fost achiziționate din marile structuri comerciale ale Bucureştiului, 80 tipuri de șervețele umede pentru bebeluși/copii, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere al ingredientelor și al corectitudinii informațiilor și afirmațiilor.
Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipa de experți coordonată de dl. dr. biochimist inginer Mihai Rissdorfer.
„Dacă luăm în calcul denumirea „parfum” acesta poate avea peste 200 de ingrediente în compoziția lui. Cele mai multe produse indică doar cuvântul parfum în lista ingredientelor.
Producătorul este obligat să pună la dispoziția publicului interesat informații privind compozițiile parfumante și aromatice, dar ne întrebăm cum va avea acces la informațiile acestea consumatorul aflat în supermarket.
Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, amețeală, iritații ale pielii, hiperpigmentare, tuse violentă, vomă. Acesta este motivul pentru care sfătuim consumatorii să evite produsele destinate bebelușilor care conțin parfumuri și facem un apel către instituțiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislația în vigoare”, a precizat a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu - presedintele Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania.
Analiza a constat că 85% dintre produsele analizate conțin glicerină, glicerolul având un nivel foarte redus de toxicitate când este ingerat și este folosit și ca aditiv alimentar.
În plus, 76% dintre produse conțin polietilen glicol. Acest compus are o toxicitate redusă și este folosit pe scară largă în scop comercial, industrial, chimic, medical etc.
Parfumul
Aproximativ 68% dintre serveţelele umede conțin parfum: legislația nu obligă producătorii la indicarea substanțelor din parfum decât atunci când acestea fac parte din cele care trebuie să respecte anumite precauții în utilizare. Cu toate acestea, substanțele unui parfum pot fi extrem de diverse și, pot avea potențial negativ asupra sănătății, fiind recomandată precauție în utilizare, în special în privința copiilor mici.
65% dintre serveţelele umede conțin acid citric. Deși, în principiu, nu este nociv și este bun pentru sănătate, în unele situații poate crea înroșirea pielii și durere redusă a locului de contact.
De asemenea, 64% dintre produsele analizate conțin fenoxietanol, care poate fi toxic pentru bebeluși atunci când este ingerat, conform unui avertisment emis de FDA din SUA, iar 56% dintre produsele analizate conțin propilen glicol (un compus cu toxicitate foarte scăzută).
În acelaşi timă, 25% dintre produse conțin Methylchloroisothiazolinone/methylisothiazolinone (MCI/MI). Acesta este un alergen și poate provoca reacții severe ale pielii la anumite persoane.
Parabeni
În plus, 14% dintre produsele analizate conțin parabeni. Unele studii au arătat că aceștia pot avea efect negativ asupra sănătății. O parte a acestora este interzisă prin Regulamentul CE 1223/2009, alții sunt permiși cu atenționări speciale în privința produselor destinate copiilor sub 3 ani.
Circa 11% dintre serveţelele umede pentru bebeluşi conțin 2-bromo-2-nitro-1.3-propanediol / 2-bromo-2-nitropropane-1,3 diol. Acesta este un conservant permis în concentrații de până la 0,1% în produsul finit. Se recomandă evitarea formării nitroaminelor (care apar uneori prin descompunerea produsului și au potențial cancerigen) prin eliminarea aminelor sau amidelor din formulă sau includerea unor inhibitori de nitroamine.
Reacţii alergice
Studiu mai arată că 7,5% dintre produsele analizate conțin acetylated lanolin alcohol (poate provoca unele reacții alergice, în special la persoanele cu acnee), iar 6% dintre acestea conțin alcool benzilic, care este toxic pentru piele, ochi și este asociat cu gasping syndrome la bebeluși și poate provoca decesul acestora (utilizat intern).
Totodată, 2,5% dintre produse conțin bis-peg/ppg-16/16 dimeticone (există suspiciuni că poate fi cancerigen, dar nu există informații concludente), iar tot acelaşi procent conține Simeticonă (poate provoca diaree ușoară, regurgitare sau stări de vomă la ingerarea unor produse care conțin acesta substanță, iar unele teste afirmă că poate provoca malformații în timpul sarcinii).
Problema pH-ul
O altă problemă identificată de specialiștii APC România o reprezintă pH-ul șervețelelor analizate. Specialiștii din domeniul medical au demonstrat prin studii faptul că bebelușul are un pH de 6,7 până la 7. Din acest motiv, se recomandă ca acest tip de produs sa aibă un pH neutru, respectiv 7.
Cu toate acestea, unii producători afișează vizibil pe ambalaj un pH de 5,5, adica un pH acid. După cum se cunoaște, produsele acide creează dezechilibre la nivelul organismului, știut fiind și faptul ca pH-ul sângelui are valori cuprinse între 7,3-7,4, adică bazic.
În privința corectitudinii afirmațiilor producătorilor, pe ambalajele unor produse s-au depistat anumite mențiuni care pot induce în eroare consumatorii, cum ar fi:
- Mențiunea ”Organic” induce în eroare prin faptul că numai bumbacul este organic, iar compoziția soluției cu care au fost umezite șervețelele este una chimică, deci nu este vorba de un produs organic în totalitate.
- Mențiunea „Prioritate acordată ingredientelor de origine naturală” creează impresia falsă că acel produs ar fi natural, fapt neconfirmat prin natura ingredientelor.
- Mențiuni de genul: „cu aloe vera”, „ formula specială cu D-panthenol, alantoina și vitamina E acționează ca un antioxidant natural”, „cu proteine din lapte”, „ testat dermatologic”, „cu fibre naturale”, „pH fiziologic”, „ cu extract de floare de bumbac”, „testat pediatric, dermatologic și oftalmologic”, „hipoalergenic”, „bogate în extract de gălbenele”, „îmbibate în lapte de curățare fără clătire”, „șervețele delicate de curățare” etc. pot induce în eroare consumatorul prin atribuirea unor efecte curative și creează impresia consumatorilor că achiziționează produse benefice pentru sănptatea copiilor lor, ceea ce nu este cazul.
- Mentiuni de genul: ”utilizați de până la 4 ori pe zi în zonele intime și o data pe zi pe corpul bebelușului”, „A se folosi pentru curățare în jurul ochilor sau curățarea nasului la bebeluși” sunt grave, având în vedere compoziția chimică a produsului care vine în contact cu zone ale corpului cu exces de umiditate, care absoarbe foarte bine substanțele chimice din șervețele.
„Având în vedere compoziția chimică a unor șervețele umede, ne exprimăm temerea în legatură cu potențialul nociv al acestora pentru consumatori. Produsele acestea sunt destinate unei categorii extrem de vulnerabile de consumatori și ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorități, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări. cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingredinte, care creaza o lipsa de siguranta pentru consumatori.
Acesta este motivul pentru care recomandăm părinților să renunțe la folosirea șervețelelor umede și să apeleze la metoda tradițională, respectiv folosirea tifonului și a infuziei de mușețel” a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu - președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.