Artista va susţine concertul pe stadionul MetLife din oraşul East Rutherford, aflat în statul american New Jersey, care face parte din Turneul Mondial ”Formation”, pe 7 octombrie. Datele pentru concertele din St. Louis, Los Angeles, Santa Clara, Houston, New Orleans, Atlanta, Philadelphia şi Nashville au rămas nemodificate.
Turneul mondial ”Formation”, organizat pentru promovarea albumului artistei ”Lemonade”, a început pe 27 aprilie în Miami şi ar fi trebuit să se încheie pe 2 octombrie, în Nashville.
Beyoncé şi-a sărbătorit cea de-a 35-a aniversare duminică, la Made in America Festival, alături de soţul său, rapperul Jay-Z, fondatorul festivalului.
Beyoncé Giselle Knowles-Carter, născută în 4 septembrie 1981, este o cântăreaţă americană de pop şi R&B, devenită celebră în calitate de solistă principală a grupului feminin Destiny's Child, ale cărui discuri s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. După destrămarea acestui grup, artista americană s-a lansat într-o carieră solo de mare succes, pe parcursul căreia a lansat cinci albume de studio, care s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv 20 de premii Grammy.
Cântăreaţa a dominat gala MTV Video Music Awards (VMA) 2016, unde a câştigat opt premii, inclusiv trofeul suprem - videoclipul anului -, şi a susţinut un recital de 15 minute, ce a inclus piese de pe cel mai recent album al ei, ”Lemonade”.