Jean Sharon Abbott, din Minnesota, spune că, în ciuda influenţei bolii asupra vieţii sale, nu are resentimente pentru medicul care i-a pus diagnosticul crunt, atunci când avea doar 4 ani.
După aproape 30 de ani de dureri, spasme ale muşchilor şi timp petrecut aproape imobilizată la pat, fără a mai pune la socoteală numeroasele intervenţii chirurgicale, ea a aflat, la 33 de ani, că nu are decât o boală rară, dar care poate fi tratată, o afecţiune a muşchilor.
"Nu am avut niciodată gânduri negative referitoare la situaţia în care sunt", povesteşte femeia, acum de 38 de ani, pentru Daily Mail, precizând că cel mai bun neurolog din SUA i-a pus diagnosticul greşit şi că acesta a fost susţinut de o altă părere a unui medic.
Diagnosticul greşit a fost descoperit atunci când lui Jean i-a fost implantată o pompiţă pentru a distribui medicamentul pentru tetrapareză spastică şi ea a ajuns de urgenţă la spital, pentru că primise o concentraţie prea mare. Noul neurolog al femeii a descoperit că suferă de o afecţiune rară a muşchilor şi i-a prescris un medicament care să îi reducă simptomele.
După o viaţă petrecută cu un diagnostic greşit, tinerei i-a fost teamă să spere că va putea duce o viaţă normală. Cu toate acestea, acum ea este mama a trei copii şi primul lucru pe care l-a făcut după vindecare a fost să meargă, alături de soţul său, la locul în care şi-au petrecut luna de miere, mergând pe jos aproximativ 10 km.
Jean Sharon Abbott spune că nu regretă nimic din ce s-a întâmplat în viaţa sa, explicând că dacă nu ar fi avut un diagnostic greşit, nu ar fi mers la universitatea unde şi-a întâlnit soţul.
A stat 30 de ani la pat şi a făcut zeci de operaţii, din cauza unui diagnostic greşit.Cum arată acum


