Cafeaua, şunca, ouăle, pastele şi cartofii prăjiţi sunt câteva dintre alimentele la care nici nutriţioniştii nu pot să renunţe. Dar, există o regulă ca să nu te simţi vinovată şi în plus este important să nu le consumi în cantităţi mari. Descoperă ce trucuri au dezvoltat nutriţioniştii pentru a le consuma într-un mod mai sănătos:
1. Cafeaua
Dacă ştii când şi cum să o bei, cafeaua poate să fie benefică pentru sistemul nervos, explică nutritionistul Cynthia Sass. "Cafeaua are o reputaţie proastă ca fiind nesănătoasă, însă dacă este consumată cu moderaţie şi cu ceea ce trebuie în ea, atunci poate să se transforme într-o super-băutură", explică nutriţionistul, citat de publicaţia Health.
Specialistul recomandă consumul unei singure ceşti de cafea, dimineaţa, după care pe parcursul zilei se bea multă apă plată şi eventual 1-2 căni cu ceai verde. Însă, ca să nu te simţi vinovată pentru ceaşca de cafea consumată este de preferat să o bei fără siropuri şi frişcă, ci doar cu puţin lapte organic sau lapte vegetal cum ar fi cel de migdale sau cocos.
2. Şunca
Un alt medic nutriţionist recunoaşte că foloseşte şunca prăjită pentru a face salata mai apetisantă. "Are o aromă de fum, este sărată, iar dacă o foloseşti în cantităţi mici peste o salată sănătoasă te va face să adori legumele", susţine nutriţionistul Rachel Begun.
Sfatul specialistului pentru a consuma şunca fără să se simtă vinovată: trebuie să fie doar în cantităţi mici şi ocazional. De preferat ar fi să o presari peste salate de crudităţi sau amestec de legume gătite simplu.
Vezi mai multe pe eva.ro.