„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 2198/30.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 1240/3/2017.
Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.07.2020”, arată minuta Curții de Apel București.
Fostul președinte al PDL Vasile Blaga a fost achitat de prima instanță în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale democrat-liberale, în care era acuzat de trafic de influență și că ar fi primit mită, prin interpuși, 700.000 de euro de la ex-primarul Gheorghe Ștefan din Piatra Neamț.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.
„În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale”, afirmă procurorii.
Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.
În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.
Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan, în sensul obținerii de bani pentru partid.
„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să \"cotizeze\" pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ștefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică spre diverse societăți indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma lui Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor”, arată DNA.