Potrivit anchetatortilor, marii de la ISU nu numai că au chefuit la pensiune, dar după controalele pe care le făceau ar fi plecat cu sticle de vin în portbagajul mașinii.
Unul dintre cei vizaţi de dosar s-a pensionat, iar celălalt are o funcţie superioară în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform portalului instanţelor de judecată, intimaţi în dosar sunt Cristina Chelba şi Elisei Tiberiu Dumitru. Elisei Tiberiu Dumitru a condus ISU Prahova şi s-a pensionat în 2021, Raed Arafat dezvăluind public, după incendiul de la Ferma Dacilor, că a fost forțat să facă un pas înapoi, ca urmare a neregulilor descoperite acolo.
Cristina Chelba a fost ofiţer specialist I în cadrul Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova. De mai mult timp ea a avansat, iar surse din instituţie au declarat pentru News.ro că lucrează în cadrul IGSU, pe o funcţie superioară celei pe care o deţinea în ISU Prahova, având atribuţii care îi permit să îi controleze pe foştii ei colegi de la Prahova.
Chelba este și expert autorizat în domeniul apărării împotriva incendiilor desemnaţi pentru ISU Prahova.