Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au fost prinși la Cluj în timp ce dădeau o mită de 50.000 de euro pentru o judecătoarea care urma să pronunțe sentința în dosarul edilului au fost reținuți. Banii reprezentau parte din valoarea șpăgii totale, spun anchetatorii.
Vineri, socrul și soacra lui Cătălin Chereches au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
În ordonanțele procurorilor DNA se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.