Metoda presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spaţiilor de cazare, precum şi a localităţilor, în care persoanele de sex feminin practicau prostituţia sau erau exploatate sexual”, au explicat anchetatorii unui dosar recent trimis în judecată. Este vorba despre o grupare constituită în cursul anului 2017, ai cărei membrii, în perioada martie 2017 - martie 2018, prin folosirea metodei cunoscută cu denumirea de „touring” - turism sexual au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane şi trafic de minori. Astfel, mai multe tinere (unele dintre acestea fiind chiar minore) care de regulă proveneau din familii dezorganizate cu o situaţie materială precară, fiind racolate de membrii grupului din zona rurală a municipiului Medgidia din judeţul Constanţa şi transportate pe raza altor localităţi din ţară (Suceava, Bistriţa, Cluj-Napoca, Sibiu, Zalău, Arad, Baia Mare, Oradea, Alba Iulia, Târgu-Jiu, etc.), unde erau cazate în apartamente închiriate în regim hotelier sau chiar în unităţi hoteliere şi, unde, prin acte de determinare, înlesnire şi/sau constrângere, au întreţinut raporturi şi acte sexuale contra cost cu diverşi „clienţi”, iar banii astfel obţinuţi au revenit membrilor grupului în funcţie de participaţia fiecăruia.
Nouă persoane au fost judecate şi condamnate în prima instanţă la Tribunalul Suceava. Acuzaţiile sunt de constituirea unui grup infracţional organizat, în modalitatea iniţierii şi constituirii, trafic de minori şi proxenetism. Membrii grupului le instruiau pe tinere cu privire la modul gestionării anunţurilor postate, astfel încât acestea să fie primele în lista de căutări afişată de site, urmărindu-se racolarea unui număr mai mare de „clienţi” şi, în final, obţinerea unor sume mai mari.
De asemenea, erau instruite cu privire la tarifele practicate, precum şi cu privire la modul de abordare a „clienţilor”, fiind stabilind aceleaşi tarife când acţionau pe raza aceleiaşi localităţi. De exemplu, pe raza municipiului Suceava membrii grupului impuneau practicarea unor tarife mai mari, respectiv 150 de lei pentru un singur act sexual normal sau oral (cu finalizare), 250 de lei pentru o oră şi 400 de lei pentru sex anal, în timp ce pe raza altor localităţi ca Târgu-Jiu, Arad sau Oradea s-au practicat tarife mai mici, scrie Adevărul.
Proxeneţii şi-au stabilit localităţile din ţară în care să acţioneze eficient, având ca scop final maximizarea câştigurilor. Astfel, urmăreau ca în aceeaşi perioadă, pe raza aceleiaşi localităţi, să practice prostituţia sau să exploateze sexual cel mult de 3-5 tinere, sens în care la diferite intervale de timp localitatea, respectiv locaţia, erau schimbate.