Scandalul a început la finalul anului 2020, atunci când imobilul de lux al familiei Blejnar a început să se degradeze. Zăpada topită a pătrus între pereții despărțitori ai celor două case. Andreea Blejnar a cerut atunci acordul vecinului pentru a începe lucrările de hidroizolație, însă acesta a refuzat, pe motiv că imobilul său ar avea de suferit.
Fosta soție a lui Blejnar nu a așteptat mult și a dus scandalul în fața judecătorilor. Prima dată cu o acțiune civilă de urgență, care a fost respinsă de instanță, iar a doua oară vecinul a fost obligat să accepte renovarea. O decizie în acest dosar este așteptată la sfârșitul lunii iunie.
Vila familiei Blejnar se află într-o zona de lux din Capitală. Imobilul a fost cumpărat în 2009 pentru 200.000 de dolari și, în câțiva ani, casa a fost renovată și înălțată. Ulterior, casa a ajuns să fie pusă sub sechestru în dosarele penale în care este implicat fostul șef ANAF.
Sorin Blejnar și soția lui au divorțat în 2021, pe vremea când fostul șef ANAF se afla în penitenciar. Femeia a rămas cu copiii și cu numele soțului, care are acum obligația de a plăti pensia alimentară.