Toate cele șapte inițiative au intrat la dezbaterile din plen cu rapoarte de respingere din partea comisiilor de specialitate.
Cinci dintre cele șapte proiecte fuseseră adoptate tacit, adică fără dezbatere, de Senat și au fost ținute în sertarele Camerei Deputaților, unele chiar și din 2014.
Inițiativele au fost puse pe ordinea de zi pentru a fi respinse definitiv chiar de către PSD, la un an de la condamnarea lui Liviu Dragnea pe închisoare cu executare.
Un detaliu care a fost ironizat de deputații USR l-a constituit faptul că o parte a ședinței Camerei Deputaților în care au fost discutate cele șase inițiative a fost condusă de Florin Iordache, fostul ministru al Justiției autor al infamei OUG 13 și președintele comisiei parlamentare speciale în care au fost modificate legile justiției și Codurile penale la comanda lui Liviu Dragnea, scrie G4media.ro