Fiica lui Adrian Kreiner le-a dezvăluit anchetatorilor clipele de teroare prin care a trecut. Tânăra a povestit cum l-a surprins pe unul dintre agresori la parterul vilei. Respectivul avea cagulă. Fiica milionarului era într-un dormitor de la etaj, dar a fost trezită de zgomotele provocate de intruși. Doi dintre ei au descoperit-o, în final, într-un dressing unde se ascunsese cu un briceag în mână, dar și cu telefonul de pe care a sunat la 112.
Crima din Sibiu. Motivarea instanței în cazul lui Adrian Kreiner - Filmul anchetatorilor
„M-au lovit peste mână și astfel mi-au căzut telefonul și briceagul. Bărbatul mai înalt stătea în partea stângă a dressing-ului şi nu spunea nimic, însă cel mai mic de statură, care avea ochii căprui spre verde, s-a apropiat de mine, m-a întrebat agresiv pe limba engleză unde sunt banii, iar când i-am spus că nu știu, m-a împins cu picioarele și a început să mă lovească”, le-a relatat fiica omului de afaceri anchetatorilor.
Fata a spus și că s-a temut că nu va scapă cu viață chiar dacă le oferise agresorilor singurii bani pe care îi avea, iar unul dintre ei descoperise și ceasurile de valoare.
„După ce le-am dat atacatorilor banii pe care îi aveam în portofel (40 euro şi aproximativ 100 de lei), am fost amenințată din nou cu pistolul de către unul din atacatori, care l-a încărcat și mi l-a pus la cap” a mai spus fiica lui Kreiner.
În final, tâlharii au fugit și au lăsat-o pe tânără în pace. Declarația acesteia i-a convins pe judecători să îl mențină în arest pe Laurențiu Ghiță, singurul suspect aflat în custodia poliției. El a fost extrădat în decembrie, din Scoția, după ce a fost capturat.