Parchetul European a anunţat, joi, că au fost făcute 38 de percheziţii în România, în două anchete privind o presupusă fraudă de 15 milioane euro și în care se fac cercetări și în Cipru, Cehia şi Malta, precum şi în Monaco şi în Statele Unite, relatează HotNews.ro.
Este vorba despre şase proiecte informatice finanţate de UE, pentru dezvoltarea de soluţii software inovatoare, iar faptele vizate sunt fraudă şi spălare de bani. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis investigaţii complementare cu privire la aceleaşi fapte.
Perchezițiile din România au fost făcute marți în mai multe zone, între care Bucureşti, Ploieşti, Cluj şi Ialomiţa, a anunțat EPPO printr-un comunicat de presă transmis joi. De asemenea, proceduri judiciare au avut loc și în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, prin cooperare internațională. Sunt vizate șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții software inovatoare.
EPPO spune că în perioada 2019-2022 beneficiarii proiectelor au prezentat documente false sau inexacte cu servicii sau servicii supraevaluate care nu au fost niciodată furnizate, precum şi facturi frauduloase pentru achiziţionarea de bunuri, obţinând astfel nejustificat fonduri de la bugetul UE în valoare de cel puţin 15 milioane euro. Beneficiarii sunt suspectaţi că au creat ulterior circuite financiare interne şi internaţionale frauduloase, pentru a direcționa fondurile în beneficiul propriu, mai precizează Parchetul European.
Unele dintre persoanele vizate de anchetă au fost aduse la biroul EPPO din Bucureşti pentru a li se aduce la cunoștință calitatea de suspecţi, iar altele vor fi aduse în zilele următoare. Faptele care fac obiectul anchetei ar putea constitui infracţiuni de fraudă şi spălare de bani.
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a deschis investigaţii complementare cu privire la aceleaşi fapte, conform EPPO.