Deși l-au trimis în judecată pe fostul colonel Daniel Dragomir, procurorii n-au dat încă de complicii săi care ar fi comandat operațiunea de compromitere a fostei șefe DNA.
"Aceste persoane din spatele operaţiunii puteau proveni din medii direct interesate de strategia inculpatului Daniel Dragomir (sferă din care pot face parte oameni de afaceri cercetaţi penal de către D.N.A., oameni din zona politicului sau din alte zone de putere), persoane care în cunoştinţă de cauză au girat, susţinut (atât moral cât şi financiar) şi determinat demersurile infracţionale ale inculpatului", spun procurorii, în rechizitoriul obținut de Realitatea PLUS.
De altfel, ei îl numesc pe Dragomir atât inițiator, cât și interpus sau interfață pentru interesele celor care par să fi rămas neidentificați.
Miza era atât de mare, încât Daniel Dragomir nu s-ar fi oprit nici după arestarea executanților, în 2016. Fostul ofiter SRI le-ar fi spus israelienilor cu care ar fi colaborat să stea liniștiți pentru că procurorii nu au probe și că nu vor păți nimic.
Dragomir ar fi fost deranjat de ancheta în care era vizat de DNA. Între timp, el a și fost condamnat în acel dosar la 3 ani și 10 luni cu executare. A fugit, însă, înainte de sentință iar acum este dat în urmărire. În 2016, Laura Codruța Kovesi a spus că familia și sa a fost hărțuită.
În dosar, doar executanții, doi angajați, au fost condamnați până acum, însă au primi pedepse cu suspendare.