Procesul în care Gheorghe Dincă a fost judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre, a ajuns la final. Tribunalul Olt a anunţat, joi, că termenul stabilit pentru deliberare şi pronunţare în acest dosar este 12 august.
La termenul precedent, Tribunalul Olt a decis să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Tudoriţa Măceşanu prin avocatul său de a dispune înlăturarea infracţiunii de omor calificat reţinută prin actul de sesizare a instanţei cu privire la Alexandra Măceşanu.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT în ianuarie 2020.
”Prin rechizitoriul din data de 10.01.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.G. şi R.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre”, anunţa DIICOT, referindu-se la Gheorghe Dincă, cel care a răpit fetele, dar şi la Ştefan Risipiceanu, acuzat că a violat-o pe una dintre ele.
Potrivit comunicatului DIICOT, în 14.04.2019, în jurul orelor 11:30, pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, Dincă a observat-o pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, aşteptând în locul numit “a Văduvei” şi ”prin inducere în eroare, prin răpire şi prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, inculpatul a recrutat-o, (folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte “la ocazie”), determinând victima să se urce voluntar în autoturismul său, pe locul din dreapta spate”.
”Pentru a-i întări victimei convingerea cu privire la realitatea celor susţinute, inculpatul s-a deplasat cu aceasta până la intrarea în comuna Dioşti unde a oprit şi, utilizând violenţa fizică şi verbală, a imobilizat victima, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi, de centura de siguranţă a banchetei din spate. Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul, la locuinţa sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinţei victimei, care s-a opus şi a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele şi geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat”, notează DIICOT.
Dincă a aruncat din mers telefonul mobil al victimei în vegetaţia de pe marginea drumului naţional E 70 şi ”a adăpostit victima în perioada 14 - 17.04.2019 (în locuinţa sa din municipiul Caracal, judeţul OLT) prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală ţinând-o permanent imobilizată de pat cu un lanţ metalic, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini şi la picioare cu sfoară/ bandă adezivă, în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „trafic de persoane”.
Conform procurorilor, ”prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală”, Gheorghe Dincă a întreţinut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu fata, ”la unul dintre aceste acte materiale, săvârşit în cursul zilei de 14.04.2019, după orele 12.00, participând simultan” şi Ştefan Risipiceanu.
”În sarcina acestuia s-a reţinut că, la 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, a ajuns inopinat la locuinţa inculpatului D.G. din municipiul Caracal, judeţul Olt, ocazie cu care l-a surprins pe acesta în timp ce intra cu autoturismul în curtea locuinţei şi a observat-o sechestrată în autoturism pe victima majoră M.L.M. În aceste împrejurări inculpatul R.Ş. i-a solicitat să-i permită întreţinerea de raporturi sexuale cu victima, iar, ca urmare a acordului exprimat ulterior de către inculpatul D.G., în cursul aceleaşi zile, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, a întreţinut raporturi cu victima M.L.M”, explică DIICOT.
La 17.04.2019, ca urmare a refuzului de a se mai supune tratamentului degradant şi violurilor repetate, Dincă a lovit-o puernic pe Luiza Melencu de mai multe ori cu pumnii, vizând zone vitale ale corpului, omorând-o.
”Ulterior, după ce a constatat decesul victimei, în scopul ascunderii infracţiunii de omor calificat, a ars cadavrul acesteia într-un butoi metalic pe care îl deţinea în curtea locuinţei sale”, susţin procurorii, adăugând că cenuşa, fragmentele osoase şi celelalte resturi rezultate în procesul de incinerare au fost transportate şi abandonate în vegetaţie, cel mai probabil la 18.04.2019, în liziera de pădure amplasată pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal.
Ulterior, la 24 iulie 2019, în jurul orelor 10:00-10:15, în timp ce se afla pe raza comunei Dobrosloveni, judeţul Olt, Gheorghe Dincă a observat-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, şi ”prin inducere în eroare, iar ulterior prin răpire şi constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, a recrutat-o, folosind un pretext fals, în sensul că s-a oferit să o transporte cu maşina proprie, “la ocazie”, spre liceul Mihai Viteazul din municipiul Caracal”.
”Inculpatul a determinat victima să se urce în autoturismul său, pe locul din dreapta spate, şi în continuare, pentru a-i întări convingerea cu privire la realitatea celor susţinute, s-a deplasat cu aceasta până în zona liceului din Caracal unde a oprit, şi, utilizând violenţa fizică şi verbală, a imobilizat-o, legând-o cu cureaua de la pantalonii săi de centura de siguranţă a banchetei din spate”, relatează procurorii.
”Inculpatul a transportat victima, cu autoturismul, la locuinţa sa din municipiul Caracal, judeţul Olt (prin răpire, contrar voinţei victimei care s-a opus şi a strigat după ajutor), aceasta fiind în imposibilitate să coboare întrucât era legată de bancheta din spate, iar portierele şi geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat. Pe drum acesta a aruncat telefonul victimei în zona strada Ştrandului din mun. Caracal. În zilele de 24 şi 25 iulie 2019 inculpatul a adăpostit victima, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, în locuinţa sa, ţinând-o imobilizată de pat cu un lanţ, legată la ochi cu bandă adezivă, iar la mâini şi la picioare cu sfoară/bandă adezivă în scopul exploatării sexuale în interes propriu, fapt care, potrivit legii, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori”, se arată în comunicatul DIICOT.
În aceleaşi zile, prin constrângere, manifestată prin violenţă fizică şi verbală, Gheorghe Dincă a întreţinut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu fata, cunoscând faptul că tânăra este minoră.
”În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, la 25.07.2019, în jurul orelor 12.00, după ce a telefonat familiei victimei minore, pentru a induce ideea că aceasta a părăsit voluntar teritoriul României, inculpatul a revenit la locuinţa sa, unde se afla sechestrată victima M.M.A.. Observând că aceasta a reuşit să-şi desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi (fără a putea să se elibereze de sfoara groasă de la picioare) şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră, având o atitudine total schimbată (victima minoră efectuase mai multe apeluri la SNAU 112, de pe telefonul găsit în camera inculpatului), lovindu-se şi de refuzul categoric al victimei de a se mai supune tratamentului degradant şi violurilor repetate, cu intenţie, i-a aplicat acesteia cel puţin o lovitură cu pumnul în zona capului şi în timp ce se afla întinsă la pământ, a sugrumat-o cu ambele mâini, cauzându-i astfel decesul”, relatează procurorii.
În jurul orelor 13.00, a ars cadavrul victimei, punându-l în acelaşi butoi metalic pe care îl deţinea în curtea locuinţei sale şi pe care îl folosise şi în cazul victimei precedente.
”Cenuşa şi resturile osoase au fost depistate în acest butoi, în dimineaţa zilei de 26.07.2019, la orele 06.00, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal”, precizează DIICOT.