Instanța a admis propunerea Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, pentru tentativă de omor, scrie Obiectiv de Brăila.
Tânărul de 29 de ani, din Baldovinești, pe fondul consumului de alcool, l-a înjunghiat cu un cuțit pe concubinul mamei sale, în timp ce acesta dormea, apoi a fugit .
Inițial, agresorul a fost acuzat de vătămare corporală, dar procurorii au schimbat încadrarea juridică în tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, viața bărbatul înjunghiat a fost pusă în pericol, întrucât lama cuțutului a pătruns în zona toracică
Persoana agresată a ajuns în stare conștientă la Spitalul Județean de Urgență Brăila. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei.