un prim nume vehiculat care ar încearcă în această perioadă să vadă dacă are susținere să candideze este Ioana Albani (foto), delegată în prezent ca procuror șef birou al Biroului pentru coordonarea activității de pregătire profesională din DIICOT, scrie newsonline.ro
Albani a fost însă chiar procuror șef adjunct al DIICOT în perioada când instituția era condusă de Daniel Horodniceanu. Activitatea sa profesională este legată de Serviciul de combatere a criminalității informatice, ea fiind un procuror specializat în astfel de infracțiuni.
În ceea ce-l privește pe Daniel Horodniceanu, el este cel de-al doilea despre care sursele NewsOnline spun că s-ar putea înscrie în cursă, mai ales că el se pare că nu a trecut încă peste șocul deciziei fostului ministru Toader Tudorel de a nu-i mai acorda un mandat la șefia DIICOT.
Potrivit surselor NewsOnline, un nume surpriză, sau poate nu, vehiculat este cel al procurorului Viorel Badea, fost procuror în DIICOT la Serviciul de Combatere a criminalității informatice. În prezent Badea, după o scurtă perioadă la Parchetul Tribunalului București, este director adjunct al Institutului Național al Magistraturii, responsabil cu formarea continuă.
Viorel Badea este sprijinit de o tabără din Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistratură, tabără din care face parte actualul președinte al Secției, Nicolae Solomon.
Dacă la DIICOT este un pic de agitație la Direcția Națională Anticorupție nu se conturează deocamdată mari surprize în ceea ce privește candidaturile, deși modificări mai pot apare până la momentul înscrierii efective în cursă.
Astfel, în mod concret, actualul procuror șef interimar al DNA, Călin Nistor apare ca fiind favorit să preia conducerea instituției pentru un mandat întreg.
Surpriza care poate ivi la DNA, și despre care se discută ”prin oraș”, este o candidatură a actualului procuror șef al Secției a II-a din DNA, Marius Bulancea. O eventuală intrare joc a lui Bulancea i-ar diminua din șanse lui Călin Nistor.