"Instanțele internaționale, cele române mă închid. Mă bagi la închisoare, o să intru acolo cu o grămadă de bani, cam așa de mulți. Paznicii…boom,boom, îmi aduc câteva prostituate în celula mea…bang,bang, o să mă simt așa bine. O să fie cea mai bună carantină din totdeauna. Băgați-mă la închisoare," într-o postare video făcută înainte de arestare.
Instigarea la coruperea autorităților apare frecvent în mesajele celor 2 frați. Într-o altă postare video în care Andrew și Tristan Tate promiteau sprijin ucrainenilor care vor să părăsească țara, aceștia se lăudau că au grăniceri deja CORUPȚI și că nu va fi nicio problemă să intre în România.
"Dacă ești un membru War Room din Ucraina poți avea mașini care te așteaptă la granița Ucrainei cu România, și nu orice mașini, ci Rolls-uri, tot ce trebuie să faci este să ajungi la graniță. Când veți ajunge acolo ne vom asigură că aveți tot ce vă trebuie, pentru că mulți plătesc bani grei ca să ajungă la graniță, NOI AVEM DEJA GRĂNICERI MITUIȚI, așa că sunteți primi la rând pentru intrarea în România, BOOM! Direct în Rolls și sunteți salvați," afirma Andrew Tate.
În cadrul programului "War Room", descris drept "o rețea globală în care modele exemplare de individualism lucrează pentru a-l elibera pe omul modern de încarcerarea indusă social", cei 2 frați și-au exprimat deseori admirația față de Vladimir Putin și modul în care acesta acționează în Ucraina, recitând multe dintre narativele propagandei de la Kremlin.