"Este a nu știu câta oară când se dovedește că anchetele prezentate în ultimii 2 ani și jumătate de Realitatea Plus sunt reale. Am luat amenzi de la CNA pentru dezvăluirile de la Culisele Statului Paralel, pentru că am dezvăluit că există oameni în ANAF care nu vor să dea informații, care blochează anchetele în favoarea acestei grupări de la conducerea Romprest, care încearcă pe toate canalele, prin diverși interpuși, Florina Coldea, oameni politici, să-și facă mai departe de cap. Ați văzut că la Primăria Sectorului 1 este o gaură uriașă, de câteva sute de milioane de euro, am spus cu subiect și predicat că cei de la ANAF sunt implicați în această poveste și că gruparea de la Romprest este protejată. Și nu numai de ANAF, am dat și exemplul Ministerului Transporturilor, până la Sorin Grindeanu se încearcă să se facă trafic de influență. Și acolo este o anchetă, la Compania de Aeroporturi București, pe aceeași filieră", a afirmat Anca Alexandrescu.
VA MERGE DNA MAI DEPARTE?
Jurnalista Realitatea Plus a apreciat faptul că, după luni de dezvăluiri la Realitatea Plus, DNA a intrat pe fir, dar s-a întrebat cât de departe vor merge procurorii?
"Este vorba și de oamenii politici care se află în spate, care-i protejează de ani buni, care sub o formă sau alta beneficiază de acești bani, pentru că noi am dat exemple și de contracte care au fost date din interiorul Romprest către diverse firme de consultanță, la diferite personaje care au legătură cu lumea politică. Întrebarea mea este: de ce nu merge DNA mai departe?
În urmă cu câteva zile al dezvăluit (la Culisele Statului Paralel - N.R.) cazul ministrului Economiei, Florin Spătaru. Azi Spătaru este în continuare ministru, deși noi am prezentat clar, cu fotografii, cu mesaje, ceea ce face. Deci în această putreziciune care este în sistemul românesc ANAF-Guvern -politică începe, ușor-ușor, să se facă lumină," a precizat Alexandrescu.
ANCHETELE DNA, RĂFUIALĂ POLITICĂ ÎNAINTE DE ROTATIVĂ?
"Noi vom continua cu dezvăluirile în acest dosar Romprest, deși ne-au amendat, ne-au amenințat, ne-au acuzat că facem jocurile patronului postului. Aici problema este alta, pentru că politicul este cel care girează astfel de situații, uitați-vă la scandalul de la ROMARM, nu se va termina aici, pentru că implicațiile sunt mult mai mari, cei din zona politică girează aceste personaje care mai departe fac afaceri, iar banii ajung în buzunarele unor politicieni, să nu ne mai ascundem după degete.
O mână spală pe alta, pentru că se ajunge la politicieni care se află la putere și care au anunțat că vor să rămână 7 ani la putere, de aceea este și această bătălie pe rotativă, pentru a-și pune oameni în posturi cheie, deoarece vor să-și protejeze pușculița cu bani.
Ca să dea dovadă că această anchetă este corectă până la capăt, DNA trebuie să facă și pasul următor, să meargă în zona politică, să nu constatăm după aceea că a fost vorba doar de o luptă politică înainte de rotativă," a declarat Anca Alexandrescu, într-o intervenție la Realitatea Plus.