"Astazi, am aflat ca decizia instantei de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecatoreasca, a ramas definitiva, nefiind contestata de procurori. Se incheie astfel o perioada de 16 ani de suferinte si nedreptati, pe care doresc sa le las in urma", a scris Adrian Năstase.
Fostul premier a mai scris însă că ce îi va rezerva viitorul rămâne de văzut, completând că a aflat că „nu” este singurul cuvânt care contează în politică.
"Puterea de a ajunge la acest moment mi-au dat-o membrii familiei mele, carora le multumesc inca o data. Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea impreuna. Oricum, am aflat de la presedintele Mitterand, ca singurul cuvant care conteaza in politica este cuvantul NU", a mai completat Năstase.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, la începutul lunii decembrie, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Năstase Adrian. Ca urmare a condamnărilor, fostul premier avea interdicţie de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică. Adrian Năstase a fost reabilitat în cazul ambelor sale condamnări, una în dosarul "Trofeul Calităţii" şi cealaltă în cauza cunoscută sub numele "Zambaccian".