Horoscop 1 aprilie 2019. Berbec
Horoscop 1 aprilie 2019. Ai mare grijă la gesturile tale, care ar putea conţine o cantitate mult prea mare de energie, care poate deranja pe alţii, mai sensibili din fire. Poate ţie îţi plac provocările de acest gen, în care să investeşti tot ce ai, dar alţii se cam tem de atitudinea ta un pic cam agresivă şi o interpretează greşit. Poartă-te cu mănuşi, pe cât posibil, cu acei oameni care stau cuminţi în umbră şi nu vor să participe la propunerile tale.
Horoscop 1 aprilie 2019. Taur
Visezi la clipa când lumea îţi va da dreptate şi va recunoaşte că a greşit în etichetele pe care ţi le-a pus fără să le meriţi. Tu ai răbdare, convins că adevărul va ieşi la iveală într-o zi şi nu e decât o chestiune de timp până acolo. Între timp nu sta pasiv, aşteptând din cer o minune, ci caută argumente, dovezi, documente eventual care să îţi susţină poziţia.
Horoscop 1 aprilie 2019. Gemeni
Stai şi calculezi fiecare bănuţ, pentru că este un moment în care te preocupă cheltuielile administrative. Nu e vorba de plăţi imense, de sume mari de bani, ci mai degrabă de acele mărunţişuri lunare pe care trebuie să le achiţi, orice ar fi. Trece-ţi în revistă lista ta de plăţi, pentru că e foarte posibil să fi scăpat din vedere un mic detaliu, dar e exact acela care, dacă l-ai ignora şi de data aceasta, te-ar putea întoarce din drum luna viitoare.
Horoscop 1 aprilie 2019. Rac
Demult ţi s-a spus că va veni acest moment dificil şi ai fost puternic influenţat de anturajul din jur, care a creat o imagine de-a dreptul sumbră asupra acestui eveniment. Lucrurile ar fi stat mult mai bine dacă nu ai fi ţinut cont de zvonuri şi vorbe negative, pentru că exact ele sunt cele care au generat această stare proastă.
Horoscop 1 aprilie 2019. Leu
Horoscop 1 aprilie 2019. Nu poţi primi zi de zi cele mai bune opţiuni posibile, dar tot e ceva decât deloc! Azi poţi primi o soluţie care, altădată, ar fi fost de neacceptat, dar acum, că eşti totuşi obligat să iei o decizie rapidă, o vei primi. Da, mai cu jumătate de gură şi cu inima strânsă, dar consideri că e un compromis doar pentru a depăşi acum acest hop. Norocul tău e că această cale va avea efectele scontate, chiar dacă la început nu eşti pe deplin convins că e cea mai bună variantă, deci nu refuza doar pentru că nu-ţi sună bine, important e să depăşeşti impasul, chiar dacă e o soluţie de sacrificiu.
Horoscop 1 aprilie 2019. Fecioară
Nu eşti în apele tale, se vede că te macină o problemă, dar pe care preferi să o ţii, deocamdată, doar pentru tine. Ţi-e teamă că o eventuală destăinuire ar spune despre tine mai mult decât ai dori, şi anume că ai şi tu slăbiciunile tale, că ai şi tu punctele tale nevralgice de care alţii se pot folosi. Taci şi rezolvă-ţi problema de unul singur, pentru că nu ai în jur persoanele potrivite pentru a te readuce pe linia de plutire.
Horoscop 1 aprilie 2019. Balanță
Te remarci uşor în orice colectiv pentru că ai ceva de spus şi ştii să-ţi exprimi punctul de vedere cu autoritate şi încredere deplină. Poţi atrage mulţi adepţi noi care te vor susţine în planurile tale îndrăzneţe, deoarece azi ai norocul să intri într-un mediu de oameni care gândesc la fel ca tine şi care te pot numi liderul lor datorită calităţilor tale de bun conducător.
Horoscop 1 aprilie 2019. Săgetător
Un succes recent te-a motivat la maximum, încât acum ai o atitudine pozitivă în faţa unei provocări şi mai mari. De unde se vede că uneori ai nevoie de o scânteie pentru a porni într-o direcţie favorabilă, deoarece după aceea vei culege victorie după victorie, în serie. Şi reuşita de azi se va aşeza alături de celelalte deja repurtate în ultima vreme ceea ce îţi conferă o atitudine pozitivă, de învingător capabil de orice!
Horoscop 1 aprilie 2019. Capricorn
Ajungi la capătul unui proiect care te-a solicitat la maximum şi acum poţi culege roadele finale. Eşti mulţumit de nivelul la care ai ajuns şi simţi nevoia să sărbătoreşti reuşita alături de cei care au lucrat cot la cot alături de tine. Nu te grăbi deja spre ceva nou, ci bucură-te cât mai mult timp de senzaţia de bucurie care se instalează încet-încet în inima ta.
Horoscop 1 aprilie 2019. Vărsător
Iubirea poate fi cel mai bun tratament, cel mai eficient medicament în momentele când tu sau cel drag nu sunteţi în cea mai bună formă fizică sau psihică. Te simţi altfel când iubeşti, nici bolile nu mai există, nici supărările nu se mai resimt, doar pentru că iubirea te încarcă de energie din belşug li se transmite miraculos în tot organismul. Consumi porţii imense de iubire de la partenerul tău şi devine forţa ta vitală, şi acelaşi lucru îi oferi şi tu lui, înapoi, înzecit.
Horoscop 1 aprilie 2019. Pești
Horoscop 1 aprilie 2019. Merită să investeşti oricât pentru a-ţi crea mediul confortabil la care visezi. Umbli prin magazine cu o dorinţă avidă de a găsi mobila perfectă, decoraţiunile cele mai grozave, elementele care îţi vor asigura ţie confortul deplin, exact aşa cum doreşti. Ai toate şansele să-ţi creezi spaţiul ideal în care să te simţi bine, pentru că îţi concentrezi toată energia asupra locuinţei. După ce toate îşi vor găsi locul potrivit în casa ta, vei putea spune cu inima plină de fericire că da, casa ta e un rai.
Citește horoscopul complet pe acvaria.com