Capricornul este o zodie feminină, de pământ, ideograma semnului său zodiacal reprezentând simbolul unei capre. Acest lucru indică linia intelectului, care atinge cel mai înalt nivel și astfel formează cercul spiritului. Este o zodie conservatoare, practică, încăpățânată și perseverentă. Nativii acestei zodii sunt foarte determinați și nu acceptă jumătățile de măsură. Iar asta se poate vedea în relațiile sentimentale.
Iar cei care i-au dovedit Capricornului prietenia profundă au câștigat cel mai loial și de nădejde om din anturajul lor.
Pune mult suflet în relația de prietenie, însă asta se întâmplă după o perioadă destul de mare de timp, când Capricornul se convinge că ești o persoană în care merită să-și investească sentimentele, scrie unica.ro.
Dacă ai un Capricorn drept prieten, ești cel mai câștigat om. Au minți ascuțite, pe care le folosesc atunci când ai nevoie să rezolvi o soluție. Știu să-și facă relații și nu ezită să le contacteze ori de câte ori prietenul cel mai bun are nevoie de un specialist.
Nativii în Capricorn sunt oameni ai acțiunii, care preferă să arate ce pot face decât să laude de ce sunt în stare.
Capricornii sunt foarte loiali, iar atunci când omul de lângă ei are nevoie de soluții, reprezentanții acestei zodii nu se lasă până când nu rezolvă problema.
Este foarte important însă să nu le stârnești suspiciunea, pentru că așa îi poți pierde. Capriornii sunt foarte loiali până în momentul când se simt trădați. Totuși, nu se lasă pradă doar acestui impuls și investighează până la cel mai mic detaliu, pentru a se convinge că bănuielile lor sunt întemeiate. Atunci, Capricornul va deveni un străin pe care ai senzația că nu l-ai cunoscut cu adevărat niciodată.