Pe lângă acest aspect major, pe 7 septembrie, Saturn formează un trigon regal cu alte două planete din semne de pământ, Uranus din Taur și Mercur din Fecioară, lucru și mai interesant, Saturn și Mercur fiind ambele în domiciliu. Avem de-a face cu un accent major pe semne de pământ, deci începem să vedem ideile concretizându-se, ideile prind viață, iar noi prindem mai mult avânt în a face lucrurile să se miște. Vom fi orientați pe concret, pe resursele fizice și pe dezvoltarea lor, deci și pe câștiguri. Datorită lui Mercur putem avea o observație mai fină asupra situațiilor din jurul nostru și putem vedea mai clar corecțiile pe care le avem de făcut.
În plus, Uranus aduce noutatea, inovația, schimbarea radicală, aș spune că este o perioadă favorabilă pentru descoperiri în știință, pentru progrese fantastice în agricultură, de exemplu, sau în orice ține de resursele noastre sau de formele de guvernare. Ordini sociale se pot schimba acum, sau cel puțin pot să apară primele semnale cu ce va veni în următorii 2-3 ani, vă povesteam în alte articole despre schimbările din 2020… Acum putem avea o mică imagine cu ce va urma.
Mai multe pe divahair.ro.