Chipurile acestor absolvenți ai programului de pregătire al FSB se pot vedea clar în imagini, fotografiile fiind în unele cazuri însoțite de numele complete ale noilor agenți. Într-una dintre fotografii și la finalul înregistrării video ei apar toți într-un grup, unii cu sticle de șampanie în mână, scrie Agerpres.
Întâmplarea a provocat indignare în rândul presei și ofițerilor veterani ai FSB. Unul dintre aceștia, generalul în rezervă Alexander Mikhailov, i-a acuzat pe respectivii de "trădare", în timp ce alți foști ofițeri de informații au avertizat că serviciile secrete străine vor înregistra fotografiile și identităților acestora, fapt care le compromite noilor agenți ruși posibilitatea de a lucra sub acoperire. "Trebuie să fii de-a dreptul prost să-ți începi cariera în spionaj spunând lumii întregi că vei fi agent secret", remarcă un fost ofițer al KGB care a lucrat ca spion în străinătate pe vremea Războiului Rece.
Sursă foto: www.thetimes.co.uk
"În timpul pregătirii care a durat cinci ani li s-a spus și li s-a repetat că un agent FSB trebuie să comporte modest, să fie discret și să nu atragă atenția. Participarea la un asemenea cortegiu nu face decât să păteze imaginea FSB. Trebuie examinat serios dacă cei care au făcut acest lucru chiar sunt potriviți pentru a fi agenți FSB", spune la rândul său Gheorghi Fedotov, care a activat timp de 16 ani în KGB și a condus o scurtă perioadă FSB.
Între timp, fotografia de grup cu noii agenți a fost retrasă de pe internet ori a fost blurată pentru a nu li se mai vedea fețele. Dar ei au atras un val de critici, comportamentul lor fiind comparat cu cel al așa-numitului nou "tineret de aur" al Rusiei, adică odraslele oligarhilor ruși care-și etalează luxul de prost gust.
De altfel, unul dintre agenți protagoniști ai acestui scandal a susținut, conform presei ruse, că nu înțelege de ce se face atâta zarvă pe marginea acestui caz. "Nu am încălcat nicio lege, a fost doar o serbare inofensivă. Dacă am fi folosit (autoturisme) Volga în loc de Mercedes, nimeni nu ar mai fi protestat", spune el.