Acestea au spus că atacurile au lovit o piață aglomerată din orașul Qaim, în provincia irakiană Anbar, conform Agerpres.
Surse spitalicești locale au relevat că 55 de civili au fost uciși, inclusiv 12 femei și 19 copii, în trei lovituri aeriene.
Corpurile a opt luptători au fost de asemenea aduse la morga spitalului din Qaim.
Parlamentarul provinciei Anbar, Ahmed al-Salmani, a confirmat cifra de 55 de civili morți, în timp ce alt parlamentar, Mohammed Karbouli, a declarat pentru Reuters că 60 de persoane au fost ucise, inclusiv unele din rudele sale.
Oficiali irakieni nu au comentat imediat informațiile, dar agenția de știri a SI, Amaq, a difuzat imagini cu ceea ce a spus că reprezintă urmările bombardamentului, pentru care a învinuit forțele aeriene irakiene.
Atacul a avut loc pe fondul ofensivei forțelor irakiene, aflată în a șaptea săptămână, pentru zdrobirea SI la Mosul, oraș aflat la circa 280 de kilometri nord-est de Qaim.