,,Mișcarea talibană controlează astăzi aproape întreg teritoriul țării, inclusiv capitala. Aceasta este realitatea politică și trebuie să procedăm din aceste realități, prevenind prăbușirea statului afgan. Trebuie să înceteze această voinţă de a construi în alte ţări democraţia după modele străine, fără a ţine cont de particularităţile istorice, naţionale sau religioase, ignorând complet tradiţiile conform cărora trăiesc alte popoare", a declarat Vladimir Putin.
Preşedintele rus şi-a exprimat speranţa că talibanii îşi vor respecta promisiunea de a restabili ordinea în Afganistan, şi a subliniat că este important să nu li se permită teroriştilor să pătrundă în ţările vecine, inclusiv celor care pretind că sunt refugiaţi, potrivit CNN.
,,Trebuie să facem totul să ne unim eforturile pentru a susţine poporul afgan, pentru a normaliza situaţia în această ţară şi a stabili relaţii de bună vecinătate\"\", a mai transmis oficialul.
Precizările ambasadorului rus în Afganistan
În acest timp, ambasadorul rus în Afganistan, Dmitri Jirnov, a lăudat modul în care s-au comportat talibanii în cele câteva zile scurse de când au preluat controlul asupra Afganistanului. Acesta consider că nu a existat în prezent vreo alternativă în faţa acestei mişcări islamiste şi orice încercare de rezistenţă împotriva ei este zadarnică şi sortită eşecului.
Diplomatul rus a apreciat că situaţia de securitate din capitala afgană este acum mult mai bună faţă de cum era înainte ca talibanii să preia controlului asupra Kabulului, el exprimându-se în termeni optimişti cu privire la evoluţiile viitoare, a declarat acesta pentru Reuters.
,,Atmosfera în Kabul poate fi descrisă drept una de speranţă precaută. A fost un regim rău care a dispărut şi oamenii sunt încrezători, dar mai este un test pe care talibanii trebuie să-l treacă. După ce restabilesc ordinea, ei trebuie să înceapă să îmbunătăţească situaţia socio-economică\"\", spune ambasadorul prezent în capitala afgană.