Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat joi, după o convorbire cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, că Guvernul de la Kremlin este dispus să "discute" despre propunerile franceze în privinţa "normalizării" situaţiei în oraşul sirian Alep, supus intenselor bombardamente aeriene ruse, conform Mediafax.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a îndemnat anterior părţile implicate în criza ucraineană "să evite escaladarea" situaţiei, în contextul noilor tensiuni dintre Rusia şi Ucraina şi al intensificării conflictului militar separatist, totodată, acesta a pledat în repetate rânduri pentru depunerea "tuturor eforturilor" în sensul menţinerii armistiţiului în Siria, în contextul reluării confruntărilor în unele zone ale ţării.