Într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, Orban a catalogat "extremiste" afirmaţiile lui McCain şi a apreciat că ele "reflectă persoana care le-a făcut".
Senatorul republican a declarat marţi că Ungaria este "o ţară foarte importantă, în care se petrec lucruri rele". El a adăugat că este vorba despre "o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist care face echipă cu (preşedintele rus) Vladimir Putin".
Orban afirmă în acest interviu că principala sa prioritate este să păstreze independenţa ţării şi că nu va fi "un vicerege în Ungaria comandată de vreun stat străin". El mai spune că independenţa energetică, financiară şi comercială "nu era atractivă pentru beneficiari în perioada de dinainte de 2010, când Ungaria nu era independentă, iar ei puteau să profite de unguri".
"Situaţia devine mai simplă" referitor la cei şase oficiali unguri de rang înalt vizaţi de interdicţia de a pătrunde pe teritoriul Statelor Unite din cauza unor suspiciuni de corupţie, a declarat el, apreciind că "americanii au făcut deunăzi o declaraţie clară şi au spus că şefa Fiscului (ungar) a comis o infracţiune de corupţie".
Mai mult pe Mediafax