Viktor Ianukovici, preşedintele demis al Ucrainei, este de negăsit de câteva zile, iar unii ar plăti scump să afle dacă mai este în această regiune rusofonă din estul Ucrainei, relatează AFP.
"Sunt sigur că nu îl vom găsi. Atâţia oameni îl caută de atâtea zile", explică Vitali, pompier în Ministerul Situaţiilor de Urgenţă.
El a însoţit echipa AFP până la acest ansamblu de vile cochete, unde străzile înguste sunt complet goale, la circa zece kilometri de centrul oraşului.
"Dacă aş şti ceva, aş spune şi aş primi o recompensă substanţială", adaugă acest bărbat în vârstă de 37 de ani, care locuieşte la periferia oraşului Doneţk.
Acest oraş industrial se află în centrul regiunii miniere Donbas, unde Viktor Ianukovici s-a născut în 1950. Justiţia ucraineană a emis un mandat de arestare împotriva lui pentru "ucidere în masă" şi Parlamentul tocmai a votat o rezoluţie care cere Curţii Penale Internaţionale de la Haga să îl urmărească în cadrul unei anchete pentru "crime împotriva umanităţii".
În aşteptare, este imposibil de păstruns pe vastul domeniu de la numărul 65 de pe strada Rainisa, care este încadrat de pini aliniaţi de-a lungul gardului înalt din cărămizi, beton şi piatră.
Nimeni nu răspunde la soneria amplasată în partea dreaptă a impozantei porţi de intrare, în timp ce în ghereta cu geamuri fumurii nu este nimeni.
Doar lătratul îndepărtat al unui câine rupe liniştea care învăluie această insulă de "lux".
Zvonuri dintre cele mai incredibile circulă cu privire la Viktor Ianukovici, despre care nu se mai ştie nimic de când a încercat în zadar, sâmbătă, să fugă din Doneţk la bordul unui avion particular. Fostul preşedinte a părăsit puterea sub presiunea străzii, după ce peste 80 de persoane au murit în decurs de trei zile în confruntările de la Kiev, unde poliţia a tras cu muniţie de război.
Pentru numeroşi locuitori din acest oraş cu peste un milion de locuitori, el se ascunde probabil în împrejurimi.
"Cred că este la Doneţk şi se ascunde", a declarat Mark, un student, în imensa piaţă Lenin, unde circa 20 de persoane manifestau marţi dimineaţa, ca în fiecare zi de la schimbarea puterii la Kiev, în apropierea statuii fondatorului URSS, din care a făcut parte Ucraina.
Alţii şuşotesc că este posibil să fie la Sevastopol, în peninsula ucraineană prorusă Crimeea, unde se află navele Flotei ruse la Marea Neagră.
Alţii că ar fi reuşit deja să părăsească Ucraina.
Dar un lucru este sigur: practic toate persoanele întâlnite în fieful său de la Doneţk îl critică.
"Fuga sa din Kiev este un act de trădare. Şi-a abandonat poporul", afirmă Dmitri, un student în vârstă de 22 de ani, care recunoaşte că a votat pentru el.
O schimbare totală de situaţie dacă ne gândim că Viktor Ianukovici, fost viceguvernator apoi, din 1997 şi până în 2002, guvernator al provinciei Doneţk, a fost puternic susţinut de populaţia locală, care se opune naţionaliştilor din vestul Ucrainei, la alegerile prezidenţiale din 2010.