"Oamenii, acolo (în Grecia), au nevoie de ajutor și noi nu trebuie să-l refuzăm doar pentru că nu suntem mulțumiți de rezultatul referendumului" de duminică. Nu putem să abandonăm Grecia, toate țările trebuie să fie pregătite să acorde ajutor umanitar. (...) Presupun că acesta va fi discutat mâine (marți) la Bruxelles", a afirmat social-democratul Sigmar Gabriel, ministru al Economiei în Guvernul Merkel, citat de AFP.
Pe de altă parte, într-un interviu publicat, luni, în cotidianul Tagesspiegel, vicecancelarul german a afirmat că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt "greu de imaginat", după ce grecii au respins prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali.
"După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (...), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat", a declarat Sigmar Gabriel, adăugând că premierul grec, Alexis Tsipras, a "tăiat ultimele punți" între țara sa și Europa.
Mai mulți oficiali de la Atena au declarat, însă, că Executivul grec dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de asistență financiară.