"Șefii de guvern din Uniunea Europeană trebuie să acționeze. Și, dintre ei, Angela Merkel, în calitate de reprezentantă a celei mai importante țări, deține cheia, pe care sper că o va folosi", a declarat ministrul grec.
Miniștrii de finanțe din zona euro au refuzat să extindă, cu o săptămână, programul de ajutor în derulare, pentru Grecia, care expiră marți, 30 iunie.
Pe de altă parte, premierul grec a anunțat, încă de vineri seară, că dorește să organizeze, pe 5 iulie, un referendum privind propunerea creditorilor (BCE, FMI și Comisia Europeană), propunere care impune reforme și reduceri bugetare în schimbul unui plan de salvare, recomandând să se voteze 'Nu'.
Cu toate acestea, precizează Varoufakis, dacă instituțiile vor prezenta noi propuneri, iar acestea vor fi "mai bune" decât cele de joi, "vom putea schimba în orice moment recomandarea noastră și să le propunem alegătorilor să le accepte".