Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că riscul ca variola maimuţei să se instaleze în ţări non-endemice este real, dar poate fi prevenit în acest stadiu.
Douăzeci şi nouă de ţări au raportat astfel de cazuri începând din luna mai. Niciuna dintre ele nu a raportat decese.
Într-o conferinţă de presă organizată la Geneva, directorul OMS a precizat că peste 1.400 de cazuri suspecte de variola maimuţei au fost depistate în acest an în Africa, precum şi 66 de decese.
„Simbolizând o reflectare nefericită a lumii în care trăim, comunitatea internaţională acordă abia acum atenţie variolei maimuţei, după ce boala a apărut în ţări cu venituri mari”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
El a mai spus că epidemia prezintă semne de transmitere comunitară în anumite ţări. OMS recomandă persoanelor infectate să se izoleze în locuinţele lor.
Infectările sunt în continuare predominante în rândul bărbaţilor care au întreţinut raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, a precizat OMS, deşi cazuri de variola maimuţei au fost raportate şi în rândul unor femei.
Agenţia pentru sănătate din cadrul ONU colaborează cu mai multe organizaţii, inclusiv cu UNAIDS şi asociaţii comunitare, pentru a creşte gradul de conştientizare şi pentru a stopa transmiterea bolii în populaţia generală.
Vaccinarea post-expunere, inclusiv pentru angajaţii din domeniul sănătăţii, contacţii apropiaţi şi partenerii lor sexuali - ideal în primele patru zile după expunere - ar putea fi avută în vedere în anumite ţări, au adăugat reprezentanţii OMS. Vaccinurile utilizate au fost concepute pentru a combate variola umană - o maladie înrudită, cauzată de un virus mai periculos şi care a fost eradicată la nivel mondial în 1980 -, însă ele asigură protecţie şi împotriva variolei maimuţei, au arătat mai multe studii.
Sylvie Briand, oficial cu rang înalt în cadrul OMS, a spus că agenţia evaluează în prezent stocurile de vaccinuri create împotriva variolei şi a contactat producători şi ţări care aveau contractate diverse cantităţi de vaccinuri.