Ministrul portughez al Sănătăţii, Marta Temido, a declarat joi că serviciul de sănătate publică al ţării va distribui gratuit vaccinuri împotriva COVID-19 pentru întreaga populaţie, relatează Reuters.
În timpul unui eveniment de prezentare a strategiei de vaccinare, ministrul Temido a declarat că ţara va cumpăra 22 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru suma de 200 de milioane de euro (243,14 milioane de dolari).
Directorul Agenţiei naţionale a medicamentului Infarmed, Rui Santos Ivo, a declarat că Portugalia a semnat acorduri pentru a cumpăra vaccinurile cu potenţialii producători CureVac, Pfizer-BioNTech, Moderna, Johnson&Johnson, Sanofi şi GSK.