Această condamnare definitivă, pronunțată în unanimitate de Marea Cameră, instanța supremă a CEDO, vizează șapte parlamentari membri ai două mici partide de opoziție, care se opun formațiunii de guvernământ FIDESZ, condusă de premierul Viktor Orban, scrie Agerpres.
Unii dintre respectivii parlamentari au afișat pancarte prin care acuzau FIDESZ că "fură, trișează și minte" și că a cedat "mafiei naționale a tutunului" în timpul adoptării unor legi privind vânzările de tutun.
Ceilalți au depus o mică roabă cu pământ în fața lui Viktor Orban și au afișat o pancartă prin care criticau adoptarea unei legi agricole controversate.
Parlamentarii au fost condamnați la plata unor amenzi între 170 și 600 de euro.
În septembrie 2014, CEDO a precizat că libertatea lor de expresie a fost încălcată de autoritățile ungare, însă Ungaria a cerut reexaminarea cazului în fața Marii Camere.
Aceasta a considerat că un Parlament "poate reacționa atunci când membri ai săi au un comportament perturbator care împiedică funcționarea normală a organului legislativ".
"Exercițiul libertății de expresie în cadrul Parlamentului trebuie uneori să cedeze în fața intereselor legitime care sunt protecția bunei ordini în desfășurarea activităților parlamentare și protecția drepturilor celorlalți parlamentari", a precizat CEDO.
În același timp, "autonomia parlamentară nu trebuie deturnată pentru a limita libertatea de expresie a parlamentarilor, care se află în centrul dezbaterii politice într-o democrație", a subliniat CEDO.
Potrivit CEDO, la momentul faptelor, procedura parlamentară nu le oferea deputaților vizați "garanțiile procedurale elementare" pentru a contesta măsurile disciplinare luate împotriva lor.
Legislația ungară e evoluat totuși între timp, a subliniat CEDO. O modificare a legii privind Parlamentul, intrată în vigoare în 2014, permite totuși oricărui parlamentar sancționat cu amendă să înainteze un recurs și să își prezinte argumentele în fața unei comisii parlamentare.
CEDO a decis că Budapesta trebuie să le plătească reclamanților valoarea amenzilor pe care aceștia au fost nevoiți să le achite.
Decizia CEDO este definitivă și nu poate fi atacată prin apel.