Ucraina este una dintre puținele țări europene care sunt dependente de energia nucleară, 54% din electricitate fiind generată în centrale nucleare. Investițiile au început acum mai bine de jumătate de secol și au fost cele mai extinse între 1981 și 1987. Ucraina are 4 centrale nucleare unde funcționează 15 reactoare.
Franța este țara din lume unde energia nucleară are cea mai mare pondere în producția totală de energie (peste 70%), iar două țări au peste 50%: Ucraina și Slovacia.
Zaporojie - O centrală gigantică
Centrala de lângă Zaporojie (Zaporijia, în ucraineană), capturată vineri de trupele ruse, este cea mai mare din Europa și a noua din lume, cu șase reactoare și o putere instalată totală de 5.700 MW. Spre comparație, centrala atomoelectrică de la Cernavodă are o putere electrică instalată de 1.400 MW la cele două unități, de patru ori mai mică decât Zaporojie.
A doua cea mai mare centrală nucleară din Europa este la Gravelines, lângă Dunkerque (Franța), cu o capacitate instalată de 5,460 MW. (sursa euronuclear.org)
A fost construită între 1984 și 1995, răstimp în care au fost date în folosință cele șase reactoare.
Centrala produce o cincime din electricitatea Ucrainei și aproape jumătate din electricitatea produsă pe cale nucleară în Ucraina. Se află nu departe de râul Nipru, lângă un oraș numit Enerhodar (care înseamnă ”darul energiei”). Centrala se află la 550 km de Kiev și la 200 km de regiunea Donbas.
Investițiile în energie nucleară au fost pornite de sovietici în RSS Ucraineană în 1970 când a început construcția unităților 1 și 2 la Cernobîl, ele fiind date în folosință în 1977. Șase ani mai târziu erau terminate unitățile 3 și 4, iar în 1986 se producea celebrul accident nuclear.
Ucraina are 15 reactoare nucleare dintre cele 176 din Europa. Cele mai multe sunt instalate în Franța (56), în Rusia (38) și în Regatul Unit (15).
Ucraina are patru centrale nucleare active
Zaporojie, situată lângă orașul Enerhodar, cu șase unități și capacitate totală de 5700 MW
Centrala Ucraina de Sud - Iujnoukrainsk, 3 reactoare, putere totală instalată de 2.750 MW. Cele trei au fost deschise între 1982 și 1989.
Rivne, 4 reactoare deschise între 1980 și 2004, putere totală 2.657 MW. Centrala se află în orașul Varaș din vestul Ucrainei, un oraș care până în 2016 a purtat numele unui agent sovietic ce a trăit acum opt decenii (Kuznețov).
Hmelnițki, două reactoare, deschise în 1987, respectiv 2004, putere totală instalată 1.900 MW. Centrala se află în orașul Netișîn și un reactor este în construcție, termenul fiind 2025 sau 2026. (sursa world-nuclear.org)