Incidentul a avut loc în campusul Universității Politehnice din Graz, în sud-estul Austriei, informează site-ul publicației Kleine Zeitung.
În contextul măsurilor speciale de securitate luate pe fondul riscului terorist, echipe de intervenție ale poliției au intervenit rapid în campusul universitar după ce martori au semnalat prezența unui individ care aparent avea asupra sa o armă de foc, scrie reporterntv.ro.
Agenții de poliție au depistat un român în vârstă de 24 de ani, fără locuință, care avea asupra sa o armă de jucărie. Pistolul putea fi confundat cu o armă reală dacă era observat de la distanță.
Potrivit site-ului Steiermark.ORF.at, românul a spus că găsise arma într-un container de gunoi și venise la universitate pentru a cumpăra o cutie de Cola de la un automat.
În urma incidentului, românul a primit interdicție de a se apropia de campusul universitar, dar nu a fost reținut.