Manuscrisul scos la vânzare de casa Bonhams este un document de lucru cu privire la al treilea și al patrulea capitol al romanului menționat, scrie Agerpres.
Aceste note includ un poem adresat muzei lui Boris Pasternak, Olga Ivinskaya, poem din care au fost reținute unele fragmente în versiunea finală a romanului "Doctor Jivago".
După ce în anii '50 ai secolului trecut, i s-a refuzat publicarea cărții în Uniunea Sovietică, deoarece a fost considerată incompatibilă cu doctrina socialistă, Boris Pasternak a trimis clandestin manuscrisul în Italia.
Editorul Giangiacomo Feltrinelli l-a publicat în 1957, înainte ca editura franceză Gallimard să facă același lucru în 1958.
Tot în 1957 scriitorul rus a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură pe care însă a fost nevoit să îl refuze în cele din urmă sub presiunea autorităților sovietice.
La licitația de luni, cel mai mare preț a fost obținut pentru un manuscris de 48 de pagini al scriitorului britanic Conan Doyle adjudecat pentru suma de 269.000 de dolari, mai informează agenția France Presse.