"După descoperirea unui obiect suspect am decis, din raţiuni de securitate, să închidem cea mai mare parte a aeroportului din Aarhus şi am evacuat oamenii în timp ce continuăm investigaţiile", a anunţat poliţia pe Twitter.
Poliţia a precizat că 140 de persoane au fost evacuate într-o clădire din apropiere, iar un avion cu 70 de pasageri la bord a fost oprit pe pistă.
Poliţia a adăugat că zborurile de pe şi spre aeroportul din Aarhus vor fi oprite pentru moment.
La faţa locului, au fost chemaţi experţi în dezamorsarea bombelor.
Un purtător de cuvânt a declarat canalului danez TV2 că poliţia nu poate estima cât de mult va dura închiderea aeroportului din Aarhus.
Conducerea aeroportului nu a comentat situaţia creată. În jur de 40.000 de pasageri au utilizat aeroportul în luna august.
Sursa: agerpres.ro