Un elicopter al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative va pleca spre Grecia pentru a ajuta autorităţile elene să stingă incendiile de pădure. Delegaţia română va fi formată din 9 membri - 4 piloţi, 2 mecanici de bord, 2 operatori ai sistemului de stingere a incendiilor şi şeful delegaţiei.
Cei nouă lucrători ai MIRA se vor afla în misiune pe termen nelimitat. Elicopterul MIRA este unul de tip MI 17, cu un echipaj standard de 2 piloţi, un mecanic de bord şi un operator al sistemului de stingere a incendiilor. Are o viteză de croazieră de 240 kilometri pe oră şi o autonomie de zbor de 5 ore, cu rezervoare suplimentare.
Un elicopter MIRA oferă ajutor Greciei
